Poezii de Maria Onofrei

  • de
  Autorul meu, artistul meu

Eşti artist, dar tu nu ştii
Eşti autorul meu,
Tu eşti și poet, şi sculptor şi pictor şi scenarist
Al meu autor.
Eu sunt Monalisa,
Tu, al meu Da Vinci
Eu sunt Julieta,
Tu, al meu Shakespeare
Eu sunt Floarea Albastră,
Tu, al meu Eminescu
Eu sunt o masă,
Tu, al meu Brâncuşi.
Tu mă descrii,
Prin metafore şi epitete,
Tu mă sculptezi,
cu a mâinilor tale trudă,
Tu m-ai scris,
ca să fiu jucată,
Tu m-ai pictat,
în culori şi apă.


Pierduta

Pierdută printre amintiri
amintiri...
Pierdută printre fantasme
fantasme...
Pierdută printre feţe
feţe...
Pierdută printre rafturi
rafturi...
Pierdută...


Sunt

Sunt
Nu mă pot defini
Sunt
Un amestec haotic de cerneală.
Sunt
Oare ce sunt?
Sunt
Un banal?
Sunt
Nu înţeleg ce
Sunt
Unde sunt?
Sunt
Confuză
Sunt
Cum sunt?
Sunt
O antidefiniţie
Sunt
Nu mă pot defini.


Eu şi luna

O ascult
Mă ascultă
Mă iubeşte
Rămân mut
E o chemare
Sfântă.

Iubire, nici nu spun
E un secret imens
E între noi ceva nebun
Ceva mult prea intens.

E nebună, eu nebun
Ea perfectă, eu imperfect
Se înfiripă ceva nocturn
Între o regină şi-un defect,

E o regină nocturnă
E apa pe care o beau
Ea e mută si nebună
O femeie în văl de argint
Ce mă cheamă pentru a forma …
un întreg.

Gândurile

Şi îmi arunc gândurile
Într-o cutie cu vise
Ce nu se vor mai întoarce niciodată
Niciodată.

Şi îmi strig gândurile
Într-o casă bântuită
Bântuită de fantasme gri
Gri.

Şi îmi alung gândurile
Pe un ocean de uitare
Ce nu se vor mai întoarce vreodată
Vreodată.

Toamnă în sufletul meu

Cerul se deschide din ce în ce mai mult
Sentimente adunate, într-un cufăr le ascund
Pe o mare de ceaţă mă arunc
Şi mă tot afund, şi mă tot scufund.
Încercând să nu-mi mai amintesc
O fantasmă albă ce de mult începusem să o iubesc
E doar o fantasmă albă într-o lume reală
Ce pentru unii devine zilnic banală.

Plângând, ochii mei aduc doar ploaie
Zile triste fără margini, nu se zăreşte niciun soare.

Un moment de reculegere

Schimbându-şi faţa, natura îmbătrâneşte
Şi simţind moartea, se cutremură
Lacrimi din cer curgând, se aştern zgomotos pe trotuar
formând mici bălţi gri-albăstrui
ce-mi dau o nostalgie netrecătoare
una netrecătoare şi nemuritoare.

Noi suntem

Noi suntem două suflete
Noi suntem diferiţi
Noi suntem iubitori
Noi suntem oameni.

Noi sunem ca soarele şi luna
Noi suntem ca două nopţi
Noi suntem ca două lumini
Noi suntem marea.

Noi suntem reali
Noi suntem o fantezie
Noi suntem împreună
Noi suntem separaţi.

Noi suntem suflete
Noi suntem personajele unei cărţi
Noi suntem îndrăgostiţi
Noi suntem oameni.
 Maria Onofrei, 17 ani, clasa XI-a, 
Colegiul Naţional Bănăţean, Timişoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *